Contopirea

Un pas mereu e-n căutarea celuilalt.
Precum şi mâna ce bâjbâie
Şi sărutul ce cheamă
Şi pielea ce găseşte
Acel fior delice în gustul contopirii…
Şi gustul contopirii
Ce conturează plăcerea
Arzând în lumini difuze
O şoaptă.

Șirul căutării

Dualism

Antimateric,

Anihilatic seniment.

Desculțul orb vedeam

Cum inimi căuta în astre

Și nici el, nici eu nu le găseam.

Lumini

Difuze

Transcede orbul

Tot căutând feblețea,

Cu ochiu-n palma strânsă

Și-un ochi arzând în loc de stea.

Purtam,

Simțeam,

Drumuri infinite

Apăsând umerii goi

Între stea și priviri șoptite

Stam singuri privind în cosmos, eu și noi.

alone_in_this_space____by_razmotekk-d4xnv3x

Să nu te-ntorci…

De-aș mai simții vreodată

Un dor de dulcea ta esență

Acum cunosc ca niciodată

Infecta ta prezență.

Și dacă o dorință am

Să-mi curme suferința

E să uit că tu exiști

Chinuindu-mi existența.

Iar de-ar fi vreodată,

Pierdut să te-ntorci la mine

Zeii drumul să ti-l ardă

Să nu aud nicand, nicicum de tine

Căci fericirea-mi simplă

Și ultima speranță,

Stă în a-ți uita de nume,

De atingeri și de viață.

Obscuritate nocturnă

joi, 4 iunie 2015 at 11:10

Nimic din ceea ce caut
Nu există;
O stea nefinisată.
O rază de-ntuneric.
Un leagăn gol
În parcul plin de copii,
În deşertul plin de mumii
O piatră rară
Straniu filozofală.
O oază de tăcere
Şi starea de şoaptă
Vise cu chip de fata.
Bezna născută-n lumină
Şi-un orb ce simte culoarea…
Prețioasa vedere
A celui ce n-a ştiut să vadă
Prețioasă inima,
Celui ce a pierdut-o.
Şi întreb
Chiar mi-e dat sa nu aflu
Ceea ce nu există?
Să nu calc eu
În neştiutul loc?
Unde de mult aşteaptă
Neştiuta himeră:
Lumina diurnă
Ce limba de foc o adie?
Sau lumina de lună
Născută în vise şi dor?

Lipsindu-mi

Vocea fericirii, decând ai plecat e mută.

Trist, de zile a stat orologiul…

Mut și el.

Petalele ultimei flori

Ce ultimele zile mi-a înseninat,

În astă după-amiază neagra,

De viață s-au înstrăinat.

Și fara să te mai am acum nu mai am nimic

Căci în ce eu nu știam, tu te aflai.

Și-n ce n-am să mai știu, de-acolo-mi zâmbești,

Și-n ceea ce n-am să mai fiu, îți simt lipsa neîncetat

Și tot ce azi mă mai înconjoară totu-i neexistent…

Și existența-mi toata te caută,

Atât de disperat.

Astăzi

Atâta timp am alergat, tălpile mele știu

Am alergat sufetul tău, încercând atât să-l prind

Am alergat și gâfâit, ca să ajung la Azi.

Azi nimic din ce am prins, nimic nu a rămas.

Și Azi atâta îl blestem, cum îl blestem pe Ieri

Și tot ce vreau acum e Mâine, să-l blestem la fel.

Și alerg acum zadarnic, sufletu’napoi să-ți chem.

Dar degeaba alerg acum, căci doar Astăzi nu e Ieri.

Și nici Maine nu e Azi, dar e la fel de rece.

Iar chiar de-ar fi ca într-un vis, în zori s-apari tu iară’

Suflet de-ntors la mine n-ai…

Căci doar Astazi nu e Ieri

Cum nici Mâine nu e Azi.

Crima

Sângele mi-l scurg

Pe brațul tău teribil,

Prin pori îti intru-n gând

Și vina-ți încerc să-nlătur.

 

Mirosul meu metalic,

Sau al crimei iz terific

Îmbată-ncet conștiința-ți

De criminal mirific.

 

Și-n al meu ultim ceas

Strânsa-n gheara-ți rece

Inima se zbate

Gura să-ți înece.

 

Înecată-n sânge

Limba ta se scaldă

Și frenetic tu săruți

Corpu-mi lipsit de vlagă.

 

Îmi lași ușor parfumul

Spre Zenit să piară

Și nemuritoru-mi suflet

Îl iei captiv, ca pradă.